Abstract

Orice lucrător pus astăzi în postura ingrată de cadru didactic – îi exceptăm aici pe acei artizani ai cunoaşterii care se mai bucură încă de autonomia şi demnitatea profesoratului elitist de secol XX, un privilegiu din ce în ce mai rar, care probabil peste cincizeci de ani va fi dispărut cu totul – se va regăsi măcar parţial în experienţa şi observaţiile autorului, care îşi vede studenţii cufundaţi într‑o contradictorie stare de depresie hedonică, căutând satisfacţie în feedback‑ul senzorial al conectării permanente în reţelele de comunicaţii globale, dar fiind incapabili să se bucure de ea.