Oana Zamfirache (coord.), Ea. Perspective feministe asupra societăţii românești, Curtea Veche Publishing, București, 2018 [Book Review]

Analele Științifice Ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” Din Iași 14:145-148 (2019)
  Copy   BIBTEX

Abstract

O sintagmă revine recurent, cel puţin în prima parte a cărţii, „conștiinţă feministă”. Legat de aceasta, constatările Lilianei Popescu, conferenţiară universitară și prorectoră la Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), mi-au confirmat câteva intuiţii despre felul în care s-a produs transformarea politică a societăţii românești în ultimele trei decenii. „Coagularea conștiinţei feministe în ţara noastră după anul 1990 – susţine autoarea – s-a făcut mai ales prin adoptarea tradiţiei feminismului occidental. În același timp, trebuie remarcat faptul că, înainte de anul 1990, în societatea socialistă existau elemente implicite și explicite de afirmare a egalităţii de gen: educaţia era deschisă atât tinerilor, cât și tinerelor; oportunităţile de muncă erau accesibile atât bărbaţilor, cât și femeilor; statul socialist oferea facilităţi tinerelor mame, concedii maternale, creșe, grădiniţe, iar la întoarcerea din concediul de creștere a copilului, serviciul era asigurat. Multe dintre societăţile occidentale au luptat din greu pentru obţinerea acestor drepturi. (…) Consider că în conștiinţa feministă de după 1990 s-a pus un accent supradimensionat pe principiile și pe practicile feministe venite dinspre Vest și s-a subestimat propria noastră moștenire din perioada socialistă, care era valoroasă și merita preţuită. Este suficient să ne gândim la scăderea dramatică a cifrei de reprezentare a femeilor în parlamentele formate începând cu 1990. Practic, reprezentarea femeilor a scăzut de aproape 10 ori – de la peste 30% la 4%” (p. 52-53).

Links

PhilArchive

External links

  • This entry has no external links. Add one.
Setup an account with your affiliations in order to access resources via your University's proxy server

Through your library

Similar books and articles

Oana Zamfirache (coord.), Corupţia ucide?, Curtea Veche Publishing, București, 2019. [REVIEW]Ovidiu Gherasim-Proca - 2022 - Analele Ştiinţifice Ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Din Iaşi. Ştiinţe Politice 17:85-89.
Feminism and ecology: Making connections.Karen J. Warren - 1987 - Environmental Ethics 9 (1):3-20.
Feminism and Ecology: Making Connections.Karen J. Warren - 1987 - Environmental Ethics 9 (1):3-20.
Printre feminisme/ Among Feminisms.Mihaela Mudure - 2003 - Journal for the Study of Religions and Ideologies 2 (6):165-178.
George Voicu, The Evil Gods. The Culture of Conspiracy in post-communist Romania.Codruta Cuceu - 2002 - Journal for the Study of Religions and Ideologies 1 (3):233-236.
The construction of the religious space in post-socialist Romania.Sorin Gog - 2006 - Journal for the Study of Religions and Ideologies 5 (15):37-53.
Ovidiu Pecican, România si Uniunea Europeanã/ Romania and the European Union.Catalin Vasile Bobb - 2005 - Journal for the Study of Religions and Ideologies 4 (12):145-146.
Who's Afraid of Feminism in Romania? Misconceptions, prejudices, stereotypes.Mihaela Frunza - 2006 - Journal for the Study of Religions and Ideologies 5 (14):83-88.
ORTHODOX FAITH AND ROMANIA CREDINTA ORTODOXĂ ȘI ROMÂNIA.Bugiulescu Marin - 2015 - ICON OF FAITH International Journal of Interdisciplinary Scientific Research 1 (1).
Feminist political theory.Valerie Bryson - 2016 - New York: Palgrave-Macmillan.

Analytics

Added to PP
2024-03-14

Downloads
73 (#226,958)

6 months
73 (#67,268)

Historical graph of downloads
How can I increase my downloads?

Author's Profile

Ovidiu Gherasim-Proca
Alexandru Ioan Cuza University of Iasi

Citations of this work

No citations found.

Add more citations

References found in this work

No references found.

Add more references